Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziții într-un dosar de fals informatic și complicitate la înșelăciune. Un bărbat, condus la audieri

Published

on

perchezitii constanta capitala

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat ieri, 5 martie, 3 percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de fals informatic și complicitate la înșelăciune.

Cele trei percheziții au avut loc în municipiul București, la domiciliile a doi bărbați suspectați de comiterea infracțiunilor de complicitate la înşelăciune și fals informatic.

Din cercetări a reieșit că, la data de 9 septembrie 2023, în contextul derulării unei relații comerciale între două persoane juridice, (una de naționalitate română, cealaltă de naționalitate bulgară), ce presupunea schimburi de informații contractuale,

”Persoanele în cauză ar fi modificat date informatice, prin falsificarea detaliilor unor emailuri (cu conținut economic) și facturi fiscale în scopul inducerii în eroare a partenerului de afaceri cu privire la identitatea sa, demers în urma căruia persoanele în cauză și-ar fi asigurat foloase patrimoniale, iar reprezentanții societății bulgare ar fi fost determinați la plăți de peste 12.000 de euro, fiind astfel prejudiciați.

Concret, aceștia ar fi modificat informațiile de plată și ar fi substituit contul bancar autentic al societății românești cu un alt cont, astfel încât societatea străină ar fi efectuat plăți de peste 12.000 de euro.

Astfel, a reieșit faptul că cei doi bărbați ar fi asigurat inducerea în eroare, în modalitatea falsificării corespondenței electronice, furtului identității societății românești.” au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Totodată, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 15 telefoane mobile, 4 laptopuri, o tabletă și un spațiu de stocare extern.

De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere, pe numele unui bărbat, care a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

La activități au participat polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și jandarmi ai Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions