11 bărbați din județul Constanța sunt cercetați penal, șapte dintre ei au fost reținuți și alți doi se află sub control judiciar într-un dosar de trafic de carne vie.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat 17 percheziții domiciliare, în localitatea Săcele, într-un dosar penal de proxenetism, trafic de minori, pornografie infantilă și folosirea prostituției infantile. 7 persoane au fost reținute.
Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2020 – martie 2021, mai mulți bărbați ar fi recrutat 3 minore, pe care le-ar fi adăpostit în diverse imobile, în localitatea Săcele, în scopul exploatării sexuale.
De asemenea, în aceeași perioadă, bărbații în cauză le-ar fi determinat pe minore la practicarea prostituției, înlesnindu-le această activitate, de pe urma căreia ar fi obținut foloase patrimoniale.
Totodată, în cursul lunii februarie a.c., folosindu-se de telefonul mobil și de diverse aplicații instalate pe acesta, o parte dintre persoanele în cauză ar fi procurat și stocat materiale pornografice.
În perioada septembrie 2020 – martie 2021, cunoscând faptul că una dintre minore practică prostituția, o parte dintre persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, contra cost.
După efectuarea perchezițiilor, au fost ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie, iar 14 persoane au fost conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, pentru audieri.
În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 11 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, 7 dintre aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța, iar pentru alți doi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cursul zilei de astăzi, cei 7 vor fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, va fi propusă măsura arestului preventiv și pentru un alt bărbat, în prezent arestat în altă cauză.
Acțiunea a beneficiat de suportul al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
Update: Instanța a decis aresterea a trei dintre bărbați, precum și cercetarea în stare de libertate a altor patru.