Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.
În cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat 26 de percheziții domiciliare în câteva zeci de locații reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităților judiciare SUA.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al DNA.
Potrivit Digi 24, percheziții au fost efectuate și la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu. Anchetatorii se pare că ar fi ridicat mai multe documente într-un dosar în care au suspiciuni că mai multe achiziții ar fi fost făcute ilegal.
În această anchetă sunt vizate mai multe persoane, angajați civili ai bazei militare și oameni de afaceri.
Reamintim că anul trecut au mai fost efectuate percheziții la Mihail Kogălniceanu, de către DIICOT.
Detalii găsiți în link-ul de mai jos.
Motorină în valoare de două MILIOANE de dolari, furată din baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu
Foto: Ilustrativ