Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Pescador turcesc oprit cu focuri de armă de Garda de Coastă

Published

on

În această dimineaţă, 11.04.2018, în jurul orei 07.00, în baza unei informaţii a lucrătorilor SCOMAR (Sistemului Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului de la Marea Neagră), nava MAI 1104 din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere şi patrulare pe Marea Neagră, a identificat, la aproximativ 50 de mile marine est de localitatea Constanţa, o ambarcaţiune suspectă că desfăşoară activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României.

Ambarcaţiunea a fost identificată ca fiind un pescador, sub pavilion Turcia. În urma somaţiilor poliţiştilor de frontieră pentru a permite operaţiunea de abordaj şi control conform procedurilor legale, pescadorul şi-a mărit viteza de deplasare, încercând să se îndepărteze de nava autorităţilor române.

Nava Poliţiei de Frontieră a pornit în urmărirea navei suspecte, folosindu-se mijloacele legale de stabilire a legăturii cu pescadorul turcesc: luminoase, acustice şi semnale radio, urmate de somaţii conform legii, însă membrii de echipaj au refuzat în continuare să se conformeze.

Echipajul poliției de frontieră a folosit gradual armamentul de la bordul navei P.F.R., în conformitate cu prevederile legale în vigoare, excutându-se serii de focuri de avertisment.

Advertisement
usr

Totodată, în conformitate cu prevederile Memorandumului Forumului de Cooperare la Marea Neagră, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au informat autorităţile de frontieră din R. Bulgaria şi R. Turcia despre activitatea în curs.

În continuare, se desfășoară misiuni specifice în vederea documentării întregii activități a pescadorului turcesc. Acţiunea este în derulare, vom reveni cu detalii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions