Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Peste 1.000 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse, la festivalul ”Beach, Please!”. 20 de persoane, la spital

Published

on

beach please

Pe perioada desfășurării festivalului ”Beach, Please!” de la Costinești, o atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Constanța și Serviciului de Ambulanță Constanța au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:

  • 1.031 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse (stări febrile, cefalee etc.);
  • 370 traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.);
  • 99 lipotimii;
  • 19 arsuri;
  • 9 afecțiuni cardiace.

19 adulți și un minor au necesitat investigații suplimentare, fiind transportați la spital.

Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, premergător și în perioada desfășurării festivalului, personalul Inspecției de Prevenire a executat 3 controale  la operatorii economici din perimetrul amenajării temporare în urma cărora au fost constatate 41 de deficiențe și au fost aplicate 17 amenzi contravenționale în cuantum de 36.000 lei.

”Mulțumim Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și inspectoratelor județene pentru situații de urgență care ne-au sprijinit cu forțe și mijloace pe parcursul festivalului astfel încât misiunea noastră să se desfășoare în condiții optime.

Mulțumim participanților care au ales să se bucure de muzică și atmosferă într-un mod responsabil.”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions