Asociația „Dăruiește aripi” și Ovidis Clinical Hospital continuă să sprijine lupta împotriva virusului SARS-CoV-2 prin donarea a 17.600 de seringi Centrului de Vaccinare deschis în incinta Pavilionului Expozițional. Centrul de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional a fost amenajat de municipalitate care a pus la dispoziție resursele umane necesare, precum și întreaga logistică necesară activității de imunizare. Centrul este deschis zilnic, între orele 08:00-20:00, inclusiv sâmbăta și duminica.
„Orice informație legată de activitatea de vaccinare la centrul de la Pavilionul Expozițional poate fi obținută la numărul de telefon 0241.484.724. Linia telefonică este disponibilă zilnic, între orele 09:00-17:00.“, notează Primăria Constanța.