Ieri, 14 martie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și sancționarea pietonilor care traversează neregulamentar, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei, dintre care 82 pentru traversare neregulamentară, iar restul pentru alte abateri.
În aceeași zi, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe linia acordării de prioritate, respectării culorii roșii a semaforului și indisciplinei pietonale.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 7.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 10 permise de conducere.
Foto: Ilustrativ