Polițiștii locali din Constanța au aplicat 869 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 367.708 de lei.
Menționăm câteva din activitățile desfășurate:
143 sesizări scrise/telefonice soluționate venite din partea cetățenilor și a altor instituții;
8 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor din domeniul activității comerciale;
2 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții;
397 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor din domeniul ordinii publice;
4 sancțiuni contravenționale pentru comerț ambulant neautorizat;
117 de comunicări în vederea sancționării conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
462 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice;
18 autovehicule ridicate de pe domeniul public.