Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit două persoane de cetăţenie română care transportau 79 kilograme peşte, fără a deține documente legale în acest sens.
În data de 04.04.2021, în jurul orei 17.30, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea au oprit pe raza localității Somova, judeţul Tulcea, un autovehicul în care se aflau doi cetățeni români în vârstă de 60 ani respectiv de 37 ani, ambii cu domiciliul în localitatea Bacău.
În urma verificării autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 79 kilograme, specia crap în stare proaspătă, ambalat în saci de rafie, pentru care nici unul dintre cei doi ocupanţi ai autovehiculului nu a putut prezenta documente de provenienţă. Aceştia au declarat că l-au pescuit în zona localității Nufăru, județul Tulcea şi este destinat consumului propriu.
”Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale în vigoare, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte, prevăzută de art. 64 lit. h din OUG 23/2008.”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta