Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Peste jumătate din spitalele din judeţul Constanţa NU au autorizaţie de securitate la incendiu

Published

on

În anul 2020 cadrele Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat 21 de controale la unitățile spitalicești din județ, precum și exerciții de evacuare. În urma controalelor au fost aplicate 277 sancțiuni,  259 de avertismente şi 18 amenzi în valoare totală de 91.000 lei. În evidenţele Inspectoratului,  funcționează 18 unități sanitare cu spitalizare continuă din care 10 construcții nu au autorizație de securitate la incendiu, 7 sunt autorizate și una nu necesită autorizare.

Prin autorizație de securitate la incendiu – actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situații de urgență județean, prin care se certifică, în urma verificărilor în teren și a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – la construcții, instalații tehnologice și alte amenajări; autorizația de securitate la incendiu conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței esențiale – securitate la incendiu;

Prin  aviz de securitate la incendiu – actul emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situații de urgență, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, adoptate în documentațiile tehnice de proiectare, pentru îndeplinirea cerinței esențiale – securitate la incendiu – a construcțiilor, instalațiilor și altor amenajări;

Categoriile de construcții care se supun avizarii/autorizării privind securitatea la incendiu se regăsesc în HGR. nr. 571/2016.

Advertisement
usr

Precizăm că, în săptămâna 15-29 noiembrie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al județului Constanța desfăşoară acţiuni de control la spitalele din întreg judeţul.

Sunt verificate următoarele aspecte: funcționalitatea instalației de semnalizare/avertizare în caz de incendiu; hidranți interiori/exteriori; instalațiile electrice; partea de evacuare în caz de incendiu (căi de evacuare, iluminat căi de evacuare în condițiile circuitului epidemiologic). Totodată cadrele inspectoratului vor verifica partea de instructaj în domeniul situațiilor de urgenţă, precum și procedurile de evacuare.

“Scopul acestor activități este de a pregăti personalul unităților spitalicești, obiective importante din competența inspectoratului, unde, zilnic, sunt îngrijite sute de persoane și oricând pot apărea diverse situații de urgență, precum și de a preveni evenimente neplăcute.”, a precizat Anamaria Stoica, reprezentant al ISU “Dobrogea” din Constanţa.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions