Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Petiție împotriva proiectului de lege care exclude copiii cu AUTISM din învățământul de masă

Published

on

Fara CES in invatamantul de masa

Rețeaua ”RO TSA” și Federația Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist ”FEDRA”, însumând peste 100 de ONG-uri și reprezentând peste 4000 de familii, au lansat o petiție online cu titlul ”Spune NU discriminării copiilor cu dizabilități și CES din Legea Educației”. ONG-urile atrag atenția că proiectul Legii Învățământului Preuniversitar, care a fost adoptat de Camera Deputaților și va intra în dezbaterea Senatului pe 15 mai 2023, conține un articol care exclude copiii cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) din învățământul de masă.

Este vorba de articolul 68, aliniatul 11, din proiectul legislativ adoptat de deputați:

„Înmatricularea beneficiarilor primari cu CES într-o unitate de învățământ de masă se face doar în situația în care aceasta dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante”.

ONG-urile au depus un punct de vedere la Camera Deputaților, încă dinainte ca proiectul legii să intre în dezbaterea parlamentară, însă acesta nu a fost luat în considerare. Din perspectiva celor două federații nonguvernamentale, școala trebuie să se organizeze astfel încât să poată asigura integrarea copilului cu CES în învățământul de masă, iar nu să aibă posibilitatea să evoce lipsa condițiilor pentru a refuza înmatricularea unor copii cu nevoi speciale.

Advertisement
usr

”Peste 100.000 de elevi cu CES și mulți alții cu dizabilitate sunt la mâna dumneavoastră. Viitorul lor chiar depinde acum de un vot. Cu această lege pe masă, orice director de școală poate refuza părintele cu CES. Ne întoarcem în trecut, în anii în care nu vedeam elevii cu minți și abilități diverse în clasele școlilor de masă, în anii în care erau izolați și invizibili. Doamnă Ministru, domnilor senatori, vă rugăm, aveți posibilitatea ca într-un ultim ceas să integrați copiii noștri speciali care sunt integrabili în învățământul de masă, eliminați art. 68 alin. 11 din actuala formă a Legii educației.” – este apelul celor două federații nonguvernamentale către senatori și către ministrul educației, Ligia Deca.

Cei mai mulți dintre elevii cu CES sunt cei cu tulburare din spectrul autist și ADHD.

Petiția poate fi semnată AICI.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions