Opinie
Plăcerea consumului și consumul plăcerii. Sau despre Maria Egipteanca
Despre senzații, plăceri, consum și consumism s-a scris și se va mai tot scrie, mai cu seamă că, din istorii îndepărtate răzbate mereu un azi mai decăzut decât ieri. Și da, azi, plăcerile sunt duse la extremă, însă va exista un mâine în care aceleași senzații vor ajunge la extreme, poate necuprinse de mintea omenească azi. Pe vremea Mariei Egipteanca (secolul IV d.Hr) nu s-ar fi gândit nimeni la practicarea sexului virtual și a videochatului. Însă ca mecanism de consum și atunci, și acum, există aceeași formulă: plăcere – consum – epuizare – demență. Asta dacă în acest circuit nu se intervine cu voința îndreptării, ca în cazul Mariei Egipteanca. În fond, postul este un exercițiu de voință.
Plăcerile pe care Maria Egipteanca le avea înainte de întâlnirea cu Hristos porneau dintr-o neostoită dorință de descoperire a limitelor ei. Copilă fiind, a părăsit dragostea părinților, asemeni Fiului Risipitor, și s-a stabilit în Alexandria unde a început să practice prostituția. După cum recunoaște în întâlnirea cu Zosima, nu mai era nimic de descoperit în plăcerile pe care i le oferea trupul ei, dat spre consum bărbaților, timp de 17 ani, cu o consecvență dusă la extrem. Corabia în care urcă pentru a fi alături de tinerii care plecau la Ierusalim pentru cinstirea Crucii devine locul în care își oferă pentru ultima oară trupul. Luată de valul mulțimilor și de dorința de a întâlni noi posibili consumatori, ea voiește să intre în biserică, însă simte că o forță nevăzută o oprește. Atunci are loc iluminarea ei.
Realizează că ceea ce valora până atunci este ceea ce o devalorizase.
Din interioritatea-i profundă, strigă să fie ajutată de Maica Domnului, iar ea în schimb promite că oferă curăția trupului. Consumase plăcerea până ce trupul ei fusese consumat de însăși plăcerea aleasă. Se retrage în pustie 47 de ani pentru a compensa pierderea plăcerii trupului în descoperirea plăcerii sufletului. În fond, ea murise pentru lume și renăscuse pentru Cer, iar azi este Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, aflată în aceeași descoperire a lui Hristos ca și Maria Magdalena.
Senzație și plăcere
Dorința omului de a simți este transcrisă în senzorialitatea celor cinci simțuri făcute amalgam pentru noi senzații. Duse la extremă devin plăceri. Iar plăcerile exacerbate duc la dependențe. Plăcerea, însă, poate rămâne doar în plan spiritual cu scop de cunoaștere. A simți bucuria unui răsărit, a unei flori înflorite, a unui suflet drag și sincer, a unei cărți bune, a unei melodii, sunt plăceri inepuizabile. Plăcerile acestea nu se pot sfârși, pe când plăcerile izvorâte din dorințe senzoriale excesive au finalitate, sunt consumabile. Relațiile bazate pe consum sunt asemeni vinului, mereu insuficient sau bun pentru a aduce beție. În căutarea plăcerii euforice, el consumă, consumându-se în același timp. Bețivul va bea până ce ficatul și creierul său vor fi consumate, asemeni și dependentul de droguri. Dependentul de mâncare va căuta mereu altceva mai bun, mai gustos, mai sățios care să îi satisfacă pofta. Și va colapsa în consumul propriei sănătăți. Și da, plăcerea sexuală, în echilibrul ei, duce spre cunoașterea și valorizarea vieții de familie. Și ea, asemeni celorlalte plăceri, este diferențiată de poftă, de dorința de a consuma cât de mult și fără valoare, ajungându-se azi la cele mai hidoase forme de autoconsum și denaturare. Devierile sexuale și de gen fiind dovada consumului până la anularea identității. Asemeni anulării propriei persoane/chip, prostituata își va consuma trupul prin plăceri, onanistul va sfârși în propria-i demență în care nu mai știe cine este.
Senzațiile și plăcerile au ca linie de demarcație pofta.
A-ți dori să vezi un răsărit, sau să citești o carte, să asculți o muzică sunt mai degrabă acte meditative decât acte de consum. Ele însă, nu folosesc excesele senzoriale așa cum sunt folosite în actele de consum ce provoacă plăceri din poftă. Și unele, și altele, au ca scop plăcerea, însă se diferențiază prin gradul în care consumăm și suntem consumați. Așa cum Maria Egipteanca își dorea mereu compania bărbaților pentru a-și satisface pofta, la fel, toate celelalte senzații se diferențiază prin gradul de nevoie de satisfacere a poftei.
Azi se vorbește foarte mult despre depășirea limitelor. Odată depășite cutia Pandorei rămâne mereu deschisă pentru o senzație nouă, mereu altfel, care nu face decât să consume interior omul într-o nebună căutare a absurdului aducător de plăcere. Practic, este perpetuarea căderii în păcatul căutării cu orice chip a cunoașterii în care, inițial, omul a văzut că e gol și s-a rușinat, pentru ca mai apoi să ajungă golit de conținutul pe care și-l consumă într-o poftă neghioabă de a mânca și mereu din fructul pomului oprit, ademenit fiind de minciuna vicleană: „Veți fi ca Dumnezeu!”
El vrea, în căderea lui, să își depășească limitele și ajunge gol pe dinăuntru.
Mai mult ca oricând azi trebuie să ne analizăm nevoia de plăcere. O plăcere sufletească nu consumă și nu se consumă, pe când o plăcere senzorială aduce cu sine pofta, arderea, dependența, consumul finalizat prin autoconsum. E o sinucidere lentă asistată de societatea de consum. Iar Duminica de azi, numită a Mariei Egipteanca, are cheia sa de boltă: între plăcerea consumului și consumul plăcerii stă voința noastră.
