Plaja din Mamaia a fost afectată de furtuna de acum două zile. Rezultatele sunt evidente pentru oricine: pe o porțiune din nordul stațiunii nisipul a fost înghițit de valuri. Specialiștii din cadrul companiei Apele Române au însă explicații. Ei spun că iarna se poate prelua nisipul din plasja uscată, care este antrenat în zona submersă unde fundul apei se va aplatiza iar în anul următor vom regăsi o situație mult mai bună.
Iată explicațiile pe larg:
”Profilul de plajă din Mamaia funcţionează aşa cum s-a anticipat de la etapa de proiectare.
Încă din iulie – august 2021 în proiectul pentru zona Mamaia se prevedea un profil stabilit la etapa studiului de fezabilitate (profilul final dorit de beneficiar) si un profil de execuție (care este extins față de cel final, cu până la 60m, diferența reprezentând un volum “de sacrificiu”).
În imagini se poate vedea că iarna (winter profile) se estimează preluarea nisipului din plaja uscată și antrenarea acestuia în zona submersă unde fundul apei se va aplatiza și în anul următor vom regăsi o situație mult mai bună.
plaja mamaia
La finalul execuției am observat cu toții o plajă mult extinsă si au fost indicate câteva probleme temporare, una dintre acestea fiind progresia rapidă în adâncime a zonei de îmbăiere. Acest inconvenient temporar, așa cum menționam anterior, se va stabiliza în anii următori (în special în sezonul rece, acesta fiind caracterizat de furtuni marine mai puternice) iar modalitatea de stabilizare este erodarea unui volum tampon de nisip din plaja emersă.”, au precizat specialiștii.
Ceea ce putem observa astăzi pe o parte din lungimea plajei noi din Mamaia, este manifestarea acestui fenomen și formarea în zona de interfață (la linia țărmului) a unei zone asemănătoare unei mici faleze. Denumirea fenomenului este de cliffing, si se produce si pe plajele naturale însă la o scara mai mică.
”Intervenția umană asupra profilului plajei a creeat un dezechilibru inițial, care se va corecta natural prin acțiunea valurilor asupra plajei. În anii următori, fenomenul va scădea în intensitate până la atingerea stabilității când acesta nu se va mai manifesta semnificativ.
Pe parcursul sezonului rece acesta va progresa și va suferi noi modificări urmând ca înainte de debutul sezonului turistic 2023 să fie analizată situația profilului plajei și corectată, dacă este necesar, astfel încât, activitățile specifice sezonului turistic să se desfășoare în condiții optime.”, au subliniat reprezentanții Apelor Române.
De asemenea, au menționat că până în luna mai plaja va fi pregătită pentru noul sezon estival. ”Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța, va asigura intervenția mecanizată necesară începând cu finalul lunii februarie 2023, astfel încât până în luna mai, plaja sa fie pregătită pentru sezonul turistic.”
Foto: ABADL
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta