Conecteaza-te cu noi
palaz

Energie&Mediu

Planurile Nuclearelectrica: investiţii de 256,54 milioane lei numai în 2019! Vezi proiectele pentru CNE Cernavodă

Published

on

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat, marţi, că şi-a planificat în acest an un program de investiţii de 256,54 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung.

“La 31 martie 2019, gradul de realizare valorică a programului de investiţii a fost de 6,6%, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 (3,5%) la o valoare anuală a programului de investiţii de 256,54 milioane lei (2018: 244,86 milioane lei)”, potrivit datelor transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Programul de investiţii a fost avizat de Consiliul de Administraţie şi urmează să fie supus aprobării Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor în data de 20 mai.

“Ca şi în anii anteriori, Nuclearelectrica şi-a structurat programul de dezvoltare investiţii pe obiective definite în raport cu nevoile sucursalelor de producţie (CNE Cernavodă şi FCN Piteşti), astfel încât să obţină un nivel cât mai ridicat de utilizare al capacităţii de producţie (EAF Energy Availability Factor) în condiţiile respectării normelor de securitate nucleară şi a menţinerii pe termen lung a nivelului de excelenţă în exploatarea centralei”, arată raportul trimestrial.

Totodată, programul de dezvoltare urmăreşte să răspundă necesităţii de modernizare/retehnologizare a unor sisteme, “din considerente atât de natură economică (reduceri de consumuri specifice, îmbunătăţirea unor parametri caracteristici proceselor deservite, cu impact pozitiv asupra eficienţei) cât şi de natură juridică, fiind necesare implementarea unor îmbunătăţiri asociate securităţii nucleare, protecţiei mediului şi securităţii muncii, acestea reprezentând cerinţe imperative, venite din partea autorităţilor de reglementare din domeniu”.

Raportul arată că programul de investiţii al SNN pentru anul 2019 a fost dimensionat valoric luând în considerare angajamentele contractuale în derulare, estimările cu privire la obiectivele de investiţii ce urmează a se realiza în anul următor, inclusiv sume alocate unor proiecte de investiţii pentru care se anticipează îndeplinirea anumitor cerinţe aflate în afara controlului SNN.

Advertisement
usr

Compania a raportat în primul trimestru un profit net de 219,28 milioane lei, în creştere cu 23,9% faţă de perioada similară a anului trecut.

Producţia de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă în trimestrul I al anului s-a ridicat la 2.742 GWh, cu 1% mai mare faţă de primele trei luni ale anului trecut.

De asemenea, veniturile din exploatare au crescut cu 18,7%, la 678 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Advertisement
usr

Compania are o capitalizare de 3,25 miliarde lei.

sursa: news.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions