Potrivit unei informări meteorologice, astăzi de la ora 16.00 și până pe data de 9 mai, la ora 23.00, ne așteaptă o vreme ciudată pentru luna mai. Este vorba despre instabilitate atmosferică accentuată și de ploi însemnate canditativ. În intervalul menţionat vor fi perioade de timp, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor și al serilor, în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, estul și centrul țării, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Notă: În noaptea de marți spre miercuri (9/10 mai) și în cursul zilei de miercuri (10 mai), vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a țării, la munte precipitațiile vor fi mixte, iar dimineața, mai ales în nordul și centrul țării, local se va produce brumă. Meteorologii au emis și trei coduri galbene în Gorj, Mureș și Suceava, potrivit cărora vor avea loc frecvente descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni, dar și averse ce vor cumula local 20-25 l/mp.