Partidul Mișcarea Populară Constanța a solicitat, prin președintele său, Claudiu-Iorga Palaz, Biroului Electoral Județean prelungirea programului de votare la secția din Mamaia unde s-au terminat buletinele de vot.
„Având în vedere situația apărută la secția de votare nr. 208 – Mamaia, constatând lipsa buletinelor de vot între orele 10.00 și 16.00, având drept consecință împiedicarea cetățenilor să voteze la această secție în acest interval, solicităm prin prezenta prelungirea programului de votare la secția de votare nr. 208 până la ora 00.00. De asemenea, solicităm să ne comunicați dacă lipsa autocolantelor aplicate pe documentele de identitate, aspect semnalat la aceeași secție de votare, contravine prevederilor legale privind procedura de votare“, se arată în solicitarea semnată de președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz.
Amintim că, Biroului Electoral Județean a anunțat că sunt foarte mulți turiști în Mamaia și că la secția de votare de la hotel Venus s-au terminat buletinele de vot. Potrivit unor surse, la secție ar fi venit grupuri mari de la Galați și au votat pe liste suplimentare. Conducerea BEJ a luat decizia de aduce buletine de la alte secții de votare. Procesul de votare la secția de la Venus a fost întrerupt între orele 10.00 și 16.00.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta