Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PMP solicită titlul de Cetățean de onoare post mortem pentru fosta sportivă Elena Buhaiev

Published

on

Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin consilierii locali Secil-Givan Cantaragiu, Cătălin Papuc și Alexandru Zabara a depus astăzi, 09.01.2019, două proiecte de hotărâre, unul privind acordarea Titlului de cetățean de onoare al municipiului Constanța, post-mortem, fostei scrimere constănțene, Elena Buhaiev.

Elena Buhaiev a fost o scrimeră de valoare, multiplă campioană națională și medaliată cu bronz la Campionatul Mondial în proba de spadă. A fost antrenor de scrimă şi a condus ca manager Clubul Şcolar Sportiv nr.1, perioadă în care sportivii din cadrul acestui club  au avut performanţe deosebite la disciplinele atletism şi gimnastică, urcând pe podium de 1127 de ori, dintre care de 383 de ori pe cea mai înaltă treaptă.

În anul 1969, în cadrul echipei C.S. Farul, a câștigat “Cupa Speranțelor”, la București – echivalentul actualului campionat de tineret. În același an a promovat în lotul naționat de junioare cu care a câștigat “Turneul Capitalelor”, desfășurat la Moscova. A fost campioană națională de junioare în anul 1970, vice-campioană în 1971 și 1972, fiind premiată și la balcaniade cu o mulțime de medalii de bronz, argint și aur. A avut în palmares și trei medalii la Jocurile Mondiale Universitare, dintre care două de aur.

În anul 1975 a făcut parte din echipa României care a obținut locul al treilea la Campionatul Mondial din Budapesta. Această medalie de bronz obținută împreună cu echipa a fost prima medalie obținută la un campionat mondial de un sportiv reprezentând județul Constanța. Doi ani mai târziu, a obținut o nouă medalie de bronz la mondiale de la Buenos Aires.

Advertisement
usr

De asemenea, a fost inspector de educație fizică și sport la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, instituție unde a fost și inspector școlar general, director în Ministerul Educației și Cercetării, membru în Comisia Prezidențială pentru susținerea sportului românesc, membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Scrimă, membru în Biroul executiv al Academiei Olimpice Române – Filiala Constanța, dar și coautor la numeroase lucrări stiințifice.

Precizăm faptul că Partidul Mișcarea Populară Constanța va face demersurile necesare pentru atribuirea numelui Elena Buhaiev Clubului Școlar Sportiv nr. 1.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions