Biroul Politic Executiv al PNL a luat decizia de a solicita demisia celor trei miniștri implicați în anchete penale – Sevill Shaidehh, Rovana Plumb și Viorel Ilie, a declarat luni președintele PNL, Ludovic Orban.
“Cramponarea de putere a acestor miniștri nu face decât să arunce un blam suplimentar asupra României, un blam nemeritat” și riscă să arate că actuala putere nu este altceva decât un grup infracțional organizat, care nu are alt scop decât să încalece justiția și să scape oamenii implicați în afaceri de corupție din anchetele penale. (….) În cazul în care nu își vor da demisia, solicităm premierului inițierea procedurii de demitere, de schimbare a acestor miniștri din funcție. Nu poți să stai cu trei miniștri în guvern, când împotriva la doi se solicită urmărirea penală, iar la altul, chiar dacă nu a fost fapta săvârșită când a fost ministru, ci cât a fost secretar de stat (…), nu poți să menții un astfel de guvern. (…)”, a precizat Orban citat de Agerpres.ro.
El a adăugat că atunci când împotriva sa a început urmărirea penală, s-a retras din candidatura la primărie.
“Mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților și al PNL. De asemenea, până la obținerea verdictului de achitare nu am candidat pentru Parlamentul României (…)”, a afirmat liderul PNL.
Orban a mai precizat că menținerea în funcție a celor trei miniștri “riscă să afecteze grav imaginea publică a României, face inutil orice demers serios al instituțiilor statului român în lupta anticoruptie și riscă să împiedice eliberarea României de planul pe care îl are privitor la suspiciunile legate de faptele de corupție care există la cel mai înalt nivel”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta