Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PNL Constanța promovează campania “300.000 de constănțeni pentru minim 300 de hectare de spațiu verde”

Published

on

Lipsa de reacție a administrației publice constănțene privind crearea de noi spații verzi și indiferența cu care primarul Decebal Făgădău și acoliții săi tratează acest subiect vital pentru comunitate, punând în pericol sănătatea și bunăstarea constănțenilor, ne îndreptățesc să îi demonstrăm lui Decebal Făgădău că locuitorii își doresc mai multe zone verzi în municipiul Constanța.

Ne uităm cu admirație la alte orașe din țară însă la noi pare că nu se poate realiza nimic. Pe zi ce trece, spațiile verzi se împuținează. Practic, se atentează la sănătatea noastră, a tuturor constănțenilor. Parcurile sunt anoste și neatractive, dar ne bucurăm că le avem măcar așa. Am putea amenaja, pe puținele spații pe care le mai are Constanța, câteva Grădini Urbane. Acestea ar contribui atât la îmbunătățirea aerului pe care îl respiram, cât și la înfrumusețarea orașului. Am putea să oferim spații verzi în adopție, să le îngrijească firmele private care își doresc să contribuie în comunitate, dar nu există procedură. Din păcate, în Constanța nu se poate, deși în alte orașe da. Am putea realiza concursuri între asociațiile de proprietari, să îi premiem pe cei mai harnici, nu cu medalii și diplome, ci cu o bancă, un loc de joacă, ceva de care să beneficieze comunitatea care a contribuit. Dar nici asta nu putem! Dezamăgirea mea s-a transformat în frustrare atunci când am constatat că, după un an și jumătate, nu s-a putut realiza o alee și amplasa două bănci într-un spațiu pe care cetățenii l-au indentificat oportun pentru construirea unui mic parc în cartierul lor. Este vorba despre cartierul Km 4-5, iar spațiul se află lângă blocuri, peste stradă față de mall-ul care a desființat vechiul parc. Le-a mai rămas doar să spere că nu se va construi un bloc pe acel teren, să aștepte și să își petreacă timpul liber pe banca din fața blocului, o bancă pe care tot ei și-au amplasat-o! Sunt multe lucruri simple care s-ar putea face și care ar avea un impact imens asupra întregii comunități, dar pentru asta este nevoie de viziune și interes în acest sens”, afirmă Cristina Văsii, locuitor al Constanței și consilier local al PNL.

Organizația Municipală a PNL Constanța îi invită pe toți constănțenii care vor să susțină campania „300.000 de constănțeni pentru minim 300 de hectare de spațiu verde” să semnaleze problemele cu care se confruntă din lipsa spațiului verde la adresa de email orasulpoartasemnaturata@gmail.com. Toate problemele evidențiate vor ajunge pe masa Consiliului Local Municipal Constanța. (comunicat de presă PNL Constanța)

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions