Actuala conducere a Consiliul Județean Constanța continuă bătaia de joc la adresa cetățenilor, mimând transparența și interesul față de banul public și binele județului, transmite deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța printr-un comunicat remis redacției.
Șeful PNL Constanța susține că Horia Țuțuianu, șeful administrației județene, obligat de lege, îi invită pe constănțeni, vineri 14 februarie, la o dezbatere publică privind bugetul județului pe anul 2020.
“Doar că acesta tot „uită” de 10 zile să pună la dispoziția publicului tocmai proiectul de buget, cel care ar trebui discutat și îmbunătățit cu propunerile cetățenilor și ale consilierilor județeni. În condițiile acestea, nu putem să nu ne întrebăm cum ar vrea domnul Țuțuianu să dezbatem bugetul? Să îl credem pe cuvânt de pesedist că banii vor fi cheltuiți corect, pe proiecte benefice județului? Nici cei trei simpatizanți ai săi din PSD nu l-ar crede…”, se arată în documentul de presă al liberalilor constănțeni.
Totodată, consilierii județeni ai PNL îl acuză pe președintele Horia Țuțuianu că ascunde în mod intenționat proiectul de buget pentru ca opinia publică să nu afle la timp de modul dezastruos în care acesta intenționează să cheltuiască banii publici, așa cum a făcut-o, din păcate, în ultimii trei ani.
“Invitația de dezbatere publică, inițiată încă de pe 3 februarie pe pagina web a instituției, nu este decât un simulacru de transparență, o farsă pe care Țuțuianu o regizează cu scopul de a păcăli cetățenii județului Constanța și a-și masca propria incompetență”. se mai arată în document.
De altfel, prin intermediul aceluiași document, aleșii județeni liberali îi cer public președintelui Horia Țuțuianu să prezinte imediat proiectul de buget pe anul 2020 astfel încât toți cei interesați să poată face propuneri, iar consilierii județeni să poată iniția amendamente în cunoștință de cauză și în folosul localităților din județ. Constănțenii au dreptul să știe pe ce vor fi cheltuiți banii lor, indiferent dacă pesediștilor care conduc CJC le convine sau nu.
“Dreptul la dezvoltare și condiții civilizate de trai trebuie să fie garantat tuturor localităților și cetățenilor județului și nu doar acolo unde PSD are interese electorale sau de unde își trage domnul Țuțuianu susținerea politică în propriul partid”, conchid oamenii lui Huțucă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta