Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PNL: “Guvernul a mai introdus o nouă obligaţie declarativă complet inutilă – Formularul 600”

Published

on

Conducerea PNL a acuzat duminică Guvernul că a mai introdus o nouă obligaţie declarativă, “complet inutilă”. Este vorba despre cunoscutul deja “Formular 600”, prin care, potrivit unui comunicat de presă al liberalilor, “sunt sancţionaţi cetăţenii activi”.

“Guvernul PSD-ALDE face o nouă dovadă a prigoanei împotriva segmentelor sociale active, a românilor care aduc surplus în societate prin munca lor susţinută, prin efort suplimentar, prin risc asumat. Este motivul pentru care, în viziunea PSD-ALDE, statul trebuie să-i penalizeze. Ca şi cum numărul declaraţiilor la care este obligat un contribuabil nu era îndeajuns de mare, iar haosul produs de transferul contribuţiilor de la angajat la angajator nu era suficient, Guvernul a mai introdus o nouă obligaţie declarativă, complet inutilă: Formularul 600”, se arată în documentul de presă al PNL remis agerpres.ro.

Aceeaşi sursă afirmă că toate persoanele fizice care au realizat în 2017 alte venituri decât cele de natură salarială, chiar dacă au şi calitatea de salariat, iar aceste venituri extra-salariale sunt mai mari de 12 salarii minime – adică 22.800 lei (12 luni x 1.900 lei salariul minim), au obligaţia să depună la autoritatea fiscală Formularul 600.

“Concomitent, plătesc suplimentar contribuţii de sănătate plafonate la zece salarii minime. Aceasta în condiţiile în care respectivele persoane plătiseră deja contribuţii în calitate de salariaţi – adică, o dublă impunere – iar serviciile medicale de care beneficiază sunt aceleaşi cu ale unui simplu salariat. Aşadar, Guvernul PSD introduce o altă povară asupra micilor întreprinzători şi, astfel, toate persoanele fizice beneficiare de dividende, cu venituri peste plafonul celor 12 salarii minime, sunt obligate la plata CASS, chiar dacă acestea sunt salariaţi şi, implicit, plătitori de contribuţii. Pentru toţi aceşti contribuabili care au şi venituri salariale, Guvernul dublează plata contribuţiilor”, se mai arată în comunicat.

Advertisement
usr

Mai mult, afirmă PNL, sute de mii de contribuabili care obţin venituri din arendă, chirii, activităţi independente, profesii liberale, dar chiar şi micii întreprinzători care obţin apoi venituri din investiţiile lor sub formă de dividende sau din tranzacţionarea de acţiuni “sunt puşi pe drum” de ANAF pentru a depune noua Declaraţie, chiar până la finalul lunii ianuarie.

“Nu doar că este complet inutilă, dar prin această obligaţie este extinsă categoria de venituri pentru care se impun contribuţii sociale, incluzând şi veniturile din dividende şi din alte tipuri de investiţii. În ciuda declaraţiilor publice ale reprezentanţilor PSD-ALDE referitoare la reducerea birocraţiei şi eficientizarea aparatului de stat, evidenţiem ipocrizia şi cinismul dovedit de actualul Guvern prin astfel de măsuri, menite să inhibe activitatea economică şi să sancţioneze în mod absurd categorii întregi de cetăţeni”, mai susţine PNL.

Citiți și:

ANAF: Peste 200.000 de români au obligaţia de a depune formularul 600

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions