Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PNL, moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader: “A făcut un rău uriaș României”

Published

on

PNL va depune în această săptămână, la Camera Deputaților, o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader, a anunțat luni, Raluca Turcan, pentru că acesta ”a acționat ca un luptător împotriva intereselor României în plan extern”. Printre motivele invocate de liberali se numără și ”obsesia” de a ”asmuți instituțiile împotriva fostului procuror șef DNA Laura Codruța Kovesi”, obsesie preluată de la Liviu Dragnea.

„Depunem în această săptămână moțiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader. Este ministrul care a făcut un rău enorm României, atât în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar, cât și în ceea ce privește imaginea României în străinătate. Tudorel Toader a acționat ca un luptător împotriva intereselor României în plan extern. Din nefericire, această obsesie bolnăvicioasă pe care a împrumutat-o de la șeful PSD, Liviu Dragnea, de a carota și de a asmuți instituțiile împotriva fostului procuror șef DNA Laura Codruța Kovesi, tot acest comportament s-a transformat într-un factor de agresiune vizibilă împotriva României. A făcut un rău uriaș României, nu unui om, nu unei instituții. Prin tot ceea ce a săvârșit Tudorel Toader în ultima perioadă practic s-a întors împotriva țării sale. El trebuie să plătească”, a declarat Raluca Turcan, după ședința Biroului Executiv al PNL, potrivit Mediafax.

Liberalii invoca, de asemenea, faptul că Tudorel Toader a împlinit cele mai puține puncte din promisiunile făcute în programul de guvernare.

„ Dincolo de acest aspect care acum a captat toată atenția opiniei publice, Tudorel Toader este ministrul care a făcut cel mai puțin din ceea ce și-a asumat în programul de guvernare, de la recuperarea restanțelor salariale pentru grefieri, de la suplimentarea personalului de probațiune, până la introducerea brățărilor electronice, astfel încât să nu mai ajungem la eliberarea pușcăriașilor periculoși pe străzi, ci aceștia să fie supravegheați și ținuți în penitenciare. Tot în acest sens, investițiile în penitenciare sunt practic cea mai mare restanță al acestui Guvern. Se demonstrează că pretextul eliberării infractorilor a fost de fapt cel urmărit, ci nu condiții mai bune pentru cei care săvârșesc pedepse în România. Nu e preocuparea PNL să vină și să aloce fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție. Această preocupare ar trebui să fie a celor care astăzi au ajuns să răspundă pentru eliberarea unor indivizi periculoși care recidivează și care au supus România unei întregi terori în ultima perioadă”, a adăugat Turcan.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions