Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni seară, că liberalii vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale candidatura Elenei Lasconi, „fără nicio negociere”, şi vor rămâne la guvernare până după alegerile parlamentare.
„Suntem la finalul acestei şedinţe a conducerii PNL, într-o situaţe dificilă pentru PNL şi o situaţie de cumpănă pentru democraţia din România. În urma unor alegeri prezidenţiale, un prim tur în care indiferent de influenţele, de lucrurile care sunt necalare, românii au dat un vot de protest împotruva lumii politice şi PNL a învăţat această lecţie. În această situaţie, conducerea PNL, domnul preşedinte Ciucă, cei 4 vicepreşedinţi şi secretarul general au demisionat din funcţie şi în urma acestei şedinţe, la solicitarea colegilor, am acceptat să preiau această situaţie dificilă în calitate de preşedinte al PNL, împreună cu colegii pe care i-am propus în cele 4 funcţii de vicepreşedinte şi secretar general”, a anunţat, luni seară, Ilie Bolojan, potrivit News.ro.
Acesta a fost însoţit de prim-vicepreşedinţii interimari validaţi – Dan Motreanu, Emil Boc, Ciprian Ciucu şi Valeriu Iftime, dar şi de Adrian Veştea, validat secretar general.
„Vom comunica corect cu românii toate angajamentele PNL pentru alegerile parlamentare. Vor fi lucruri pe care dacă românii ne vor acorda creditul lor, le vom respecta. Nu vom face niciun fel de angajament care nu are acoperire” a promis Bolojan, în perspectiva alegerilor parlamentare.
În ceea ce priveşte turul doi al alegerilor prezidenţiale, Bolojan a anunţat că liberalii o susţin pe Elena Lasconi, „fără nicio negociere”.
Vom susţine direcţia pro-europeană a România şi politicile de centru dreapta. În acest sens, am luat o decizie astăzi ca pentru alegerile prezidenţiale, pentru turul al doilea, în situaţia celor doi competitori, PNL să susţină fără niciun fel de negociere candidatura doamnei Elena Lasconi, varianta pro-europeană, iar PNL este promotorul acestei direcţii”, a precizat liderul interimar al liberalilor.
foto: digi24.ro
CMF 11240002
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta