PNL va începe în 10 august, o dată simbolică (marele miting al diasporei din 2018), strângerea de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale pentru un nou mandat, a anunţat luni liderul PNL Ludovic Orban, care a precizat că şeful statului a fost invitat şi la Consiliul Naţional al liberalilor de joi.
„Avem pe ordinea de zi (a Consiliului Naţional – n.r.) finalizarea procesului de integrare a partidului Acţiunea Civică a Tinerilor în Partidul Naţional Liberal prin fuziune prin absorbţie. De asemenea, avem ca punct pe ordinea de zi alegerea prim-vicepreşedintelui politic al partidului Naţional Liberal, aici am prezentat încă de la ultimul Birou Executiv la care am discutat acest subiect propunerea mea pentru această funcţie de prim-vicepreşedinte este în persoana lui Rareş Bogdan, propunere care, de altfel, este susţinută şi de colegii mei din Biroul Executiv şi care va fi votată în cadrul Consiliului Naţional. De asemenea, avem un punct înscris pe ordinea de zi privitor la alegerile prezidenţiale, punct la care l-am invitat pe preşedintele României, care este candidatul partidului Naţional Liberal la funcţia de preşedinte, susţinut de către Consiliul Naţional”, a declarat Ludovic Orban.
Liderul PNL a spus că în 10 august va începe campania de strângere de semnături pentru prezidenţiale.
„Aşa am stabilit, data de 10 august ca moment de începere, este o dată simbolică, este o dată prin care vrem să arătăm că începem campania prezidenţială pentru ca niciodată în România să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat la 10 august, în care forţele de ordine, în loc să apere viaţa şi siguranţa cetăţeanului, s-au transformat în agresori împotriva integrităţii fizice şi chiar a vieţii foarte multor manifestanţi paşnici, cetăţeni români”, a precizat Orban.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta