Liberalii se pregătesc intens de guvernare. Cei de la PNL spun că, după ce PSD va pierde puterea, vor face toate demersurile pentru aprobarea pachetului de legi pentru siguranța cetățeanului. Printre măsurile propuse de PNL se numără închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită săvârșite în special asupra femeilor și copiilor.
„În România zilelor noastre, siguranța cetățeanului a devenit doar o lozincă golită de orice substanță. După 3 ani neîntrerupți de asalt PSD asupra Justiției și legilor penale, timp în care peste 20.000 de infractori periculoși au fost eliberați cu mult înainte de termen, efectele catastrofale se văd zi de zi. Infracționalitatea a ajuns la cote alarmante, iar românii nu se mai simt în siguranță nici măcar în propria casă.
Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlament, dar majoritatea PSD blochează adoptarea lor în regim de urgență, fiind complice la toate actele de violență comise de infractorii eliberați înainte de termen în baza Recursului Compensatoriu.
Vorbim aici despre un set de măsuri, care odată legiferate și puse în aplicare, vor întări instituțiile statului și vor înăspri lupta contra infracționalității.
PACHETUL DE LEGI PNL PENTRU SIGURANȚA CETĂȚEANULUI:
– Abrogarea Recursului Compensatoriu, adoptat de PSD, care a dus la eliberarea anticipată a infractorilor violenți – proiect de lege depus de #PNL în ianuarie 2019, blocat de PSD la Camera Deputaților.
– Implementarea Sistemului „Alertă copil dispărut”, care reglementează difuzarea imediată către public a informațiilor privind disparițiile de copii – proiect de lege depus de PNL în august 2019, refuzat de PSD să fie adoptat în regim de urgență.
– Înăsprirea pedepselor – închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită săvârșite în special asupra femeilor și copiilor – proiect de lege depus de PNL în august 2019, blocat de PSD la Senat.
– Implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență – proiect de lege PNL depus în 2015, blocat de PSD la Camera Deputaților.
În loc de adoptarea unor asemenea măsuri, PSD se agață cu disperare de nostalgia eliberării miilor de infractori din pușcării: criminali, violatori, tâlhari și pedofili, sperând că în curând însuși cel mai iubit fiu al partidului, Liviu Dragnea, să pășească liber pe ușa penitenciarului. Altfel nu ne putem explica încăpățânarea PSD de a nu abroga măsura recursului compensatoriu, care zi de zi eliberează din pușcării zeci de infractori periculoși.
Au trecut 4 luni de la votul românilor la referendum, prin care au cerut întărirea luptei împotriva corupției și a infracționalității și au spus DA pentru o Justiție puternică și independentă, pentru un stat de drept funcțional și setat pe interesele românilor și ale țării. PNL își asumă această responsabilitate și va lupta pentru ca românii să fie în siguranță, iar instituțiile statului să lucreze eficient și prompt în slujba cetățenilor.“, a declarat deputatul de Constanța al PNL Bogdan Huțucă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta