Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PNȚCD propune suspendarea primarului din Mereni. Ce transmite prefectul județului Constanța

Published

on

Comuna Mereni din județul Constanța s-a aflat pe harta localităților unde Guvernul a decis organizarea de alegeri parțiale, la începutul lunii noiembrie 2017, din cauza neîntrunirii Consiliului Local. Astăzi, la mai bine de două luni de la alegerile parțiale, noul Consiliu Local din Mereni se află în aceeași situație. Într-o conferință de presă, președintele PNȚ CD Constanța, Adrian Țapliuc, a declarat că singura variantă prin care se poate rezolva situația de la Mereni este “suspendarea primarului în funcție”.

“Singura variantă de soluționare a situației de la Mereni o constituie suspendarea primarului în funcție. Acest lucru se poate face prin strângerea de semnături ale ceățenilor cu drept de vot din localitate, adică prin referendum. Planul de suspendare există, dar nu va fi inițiat de către conducerea PNȚ CD”, a declarat Adrian Țapliuc. Tot liderul țărăniștilor de la Constanța a precizat că există patru contestații în instanță pentru actualul Consiliu Local, una dintre acestea fiind făcută chiar de fostul lor coleg care a reușit să obțină loc în Consiliul Local pentru ca mai apoi partidul să îi retragă sprijinul politic și el să demisioneze din formațiunea politică. Și ițele scandalului de la Mereni sunt cu mult mai complicate; au depus contestații, potrivit lui Țapliuc și PNȚ CD care solicită înlocuirea “consilierului nostru” și, chiar și în aceste condiții, cel pe care liderul țărăniștilor îl face vinovat și de această situație este tot primarul. “Simt că primarul va lungi situația cât va putea de mult. Primarul nu vrea sp aibă Consiliul funcțional”, a completat Adrian Țapliuc.

La jumătatea lunii trecute, edilul din Mereni, Silviu Gărea, declara în presa locală că așteaptă avizul de legalitate al prefectului pentru proiectul de hotărâre privind constituirea CL Mereni. Astăzi, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Constanța, Dragoș Ungureanu, a declarat pentru “Ordinea.ro” că administrația locală a intrat în posesia acestui document, așa încât “n-ar mai exista niciun motiv pentru care Consiliul Local să nu funcționeze”. În ceea ce privește soluția țărăniștilor, respectiv suspendarea primarului Gărea, Dragoș Ungureanu explică următoarele: “Primarul din Mereni a cerut semnătura prefectului pentru proiectul privind constituirea Consiliului Local. Ct despre suspendare, primarul se suspendă doar în anumite condiții, respectiv doar dacă acesta este arestat preventiv” și nu așa cum cere PNȚ CD.

Deoarece Consiliul Local nu este funcțional nu pot fi adoptate hotărâri, inclusiv cea privind bugetul local. De aceea, și în 2018, cheltuielile bugetare la Mereni vor fi făcute conform bugetului adoptat în 2016.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions