Continuă lucrările de reabilitare a Pasajului Cumpenei, informează Primăria municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat remis redacției.
Reprezentanții administrației locale anunță că cea de-a doua jumătate a pasajului (Podului de la Butelii), partea stângă pe sensul de mers dinspre bulevardul I.C. Brătianu spre bulevardul Aurel Vlaicu, va intra în reparații capitale începând de săptămâna viitoare.
“Traficul rutier va fi restricțonat, începând de luni dimineață, pe sensul de mers pe care se efectuează lucrările, iar pe jumătatea recent reabilitată se va circula în ambele sensuri. În acest sens, rugăm conducătorii auto să manifeste atenție sporită în zonă, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră”, transmite Primăria Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta