Conecteaza-te cu noi

Actual

Podul de la Cernavodă va fi reabilitat. Finanțarea, din fonduri europene nerambursabile

Published

on

În prezența ministrului transporturilor Cătălin Drulă, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și ai MARISTAR COM SRL au semnat contractul pentru „Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă”, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”.

Contractul este în valoare de 66,847,689.39 de lei fără TVA. Are finanțarea asigurată din fonduri europene nerambursabile și o perioadă de execuție de 24 de luni și de garanție de 60 de luni.

În timpul sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricții de circulație.

”Prin semnarea acestui contract îmi doresc ca în cel mai scurt timp să nu ne mai confruntăm, când mergem spre litoral, cu problemele de pe partea carosabilă a Podului de la Cernavodă. I-am cerut antreprenorului să își facă treaba eficient, deoarece  CNAIR va verifica în permanență calitatea lucrărilor. Nu ne permitem să mai fie făcute lucrări de mântuială, iar, după prima ploaie sau ninsoare, să ne trezim cu gropi în carosabil. Totodată, i-am cerut antreprenorului să aibă în vedere ca, în perioada sezonului estival, să facă doar lucrări la partea de infrastructură, astfel încât să evităm impunerea de restricții de circulație și îngreunarea traficului”,  a precizat ministrul Cătălin Drulă.

În cadrul contractului de reabilitare a părții rutiere vor fi realizate o serie de lucrări, printre care: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces.

Foto: Ministerul Transporturilor

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions