Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Poligonul Capu Midia. Scenarii tactice pentru viitorii specialiști JTAC

Published

on

În perioada 12-15 octombrie 2020, un detașament din cadrul Centrului de Perfecționare ISR ( Informații, Supraveghere, Recunoaștere), parașutiști și JTAC “general Grigore Baștan” a participat la partea finală a Cursului de certificare a Controlorilor în Zona Finală de Atac Integrat / Joint Terminal Attak Controller (JTAC), care s-a desfășurat în Poligonul Complex de Trageri de la Capu Midia.

Militarii au executat modulul practic care a constat în dirijarea aeronavelor cu aripă fixă, aparținând Bazei 86 Aeriană “locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” și a elicopterelor aparținând Bazei 57 Aeriană  “Mihail Kogălniceanu” în misiuni de close-air suport. Au fost simulate atacuri pe timp de zi și pe timp de noapte, atât în mediu permisiv, cât și nonpermisiv din punct de vedere al amenințărilor aeriene.

Viitorii specialiști JTAC au învățat cum să ia decizii rapide în sprijinul comandantului de la sol, cu ajutorul aviației.  Militarii  au avut de evaluat situația din teren și au transmis piloților aparatelor de zbor coordonatele țintelor care urmau să fie distruse.

Concret, în aceste zile cursanții au parcurs diferite scenarii statice fiind puși în situația  de a ocupa, amenaja și camufla posturi de observare din care au raportat activitatea inamicului și au indicat ținte aeronavelor prin descriere și transmitere de coordonate,  precum și scenarii dinamice care simulau focul direct al inamicului asupra acestora. Aceste activități au presupus o deplasare continuă, timp în care cursanții controlau acțiunile aeronavelor pentru nimicirea inamicului. Potrivit instructorilor, aceștia și-au demonstrat abilitățile necesare specialității JTAC, specialitate care necesită complexe resurse fizice și  intelectuale.

Advertisement
usr

”Comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, colonelul Viorel-Eugen Bitan, a spus că militarii au beneficiat de tot sprijinul, facilitățile poligonului, cele de cazare și masă fiind optime pentru  ca activitățile lor să se desfășoare în cele mai bune condiții.”, a precizat lt. Anca Medrea, Ofițer  de relații publice al C.N.I.Ap.AA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions