Proiectul, inițiat de 31 de parlamentari PNL și adoptat de Camera Deputaților, aduce o modificare semnificativă în privința regulamentelor referitoare la trotinetele electrice fără să respecte legile în vigoare. Conform noii legislații, poliția locală capătă atribuția de a sancționa cu amenzi pe cei care utilizează trotineta electrică drept mijloc de deplasare.
“Prin această modificare legislativă, se urmărește creșterea gradului de responsabilitate în trafic a celor care utilizează trotinete electrice drept vehicul de deplasare. Este important să reamintim, conform legislației rutiere în vigoare, este interzisă circulația pe trotuare cu trotinetele electrice, precum și circulația a două persoane pe aceeași trotinetă electrică. Am semnat acest proiect de lege, pentru că în România este necesară sporirea disciplinei și a responsabilității în trafic, ca o formă suplimentară de siguranța rutieră”, precizează deputatul PNL de Constanța, Marian Crușoveanu.