Conecteaza-te cu noi

Actual

Polițist beat la volan, implicat într-un accident rutier în localitatea 2 Mai. O femeie și un copil au ajuns la spital

Published

on

Aseară, 27 septembrie, în jurul orei 20.00 a avut loc un accident rutier în localitatea 2 Mai din județul Constanța, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului, o femeie de 21 de ani și copilul său de 2 ani au ajuns la spital.

Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați despre producerea acestui accident rutier, pe DN 39, în localitatea 2 Mai.

Conform primelor cercetări, polițiștii rutieri au constatat că impactul a avut loc între două autoturisme, iar în urma acestuia două persoane au fost rănite.

”Unul dintre conducătorii auto, respectiv o femeie, de 21 de ani, precum și un minor, de 2 ani –  pasager în același vehicul, au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale. Menționăm faptul că la volanul celuilalt autoturism se afla un bărbat, de 21 de ani, polițist, care se afla în timpul liber. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, rezultatul a fost negativ.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice.

”Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța nu tolerează astfel de comportamente. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile legale.

Totodată, conducerea inspectoratului a dispus verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.”, au subliniat reprezentanții IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions