Conecteaza-te cu noi

Actual

Polițist din Oradea, pus sub control judiciar după ce a comis mai multe infracțiuni

Published

on

Ieri, 25 octombrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 38 de ani, care are calitatea de agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat.

De asemenea, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, față de o altă persoană, fără calitate specială,  în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat.

”S-a reținut faptul că,  la data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente.”, au precizat reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.

Cei doi inculpați au fost prinși în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii.

Procurorii de caz au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi inculpați, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă.

În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Poliției Române.

Potrivit ziarului Bihon, miercuri seara, un judecător din cadrul Tribunalului Bihor a respins cererea procurorilor și a hotărât să îi pună pe ambii bărbați (frați) sub control judiciar.

”Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, formulată în dosarul nr.796/P/2023, privind arestarea preventivă a inculpaților PVCG şi PGF. (…) Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 25 octombrie și până la 23 decembrie 2023 inclusiv.”, se arată în minuta judecătorească. 

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions