În cursul zilei de azi, au avut loc două evenimente rutiere, unul foarte grav, soldat cu decesul unui bărbat, cel de-al doilea uşor. În cel de-al doilea accident a fost implicat un poliţist care se deplasa, pe motocicletă, spre evenimentul rutier mortal, de la intersecţia străzilor Baba Novac şi Frunzelor.
Despre acest accident puteţi citi informaţiile postate de Ordinea.ro:
Accident rutier GRAV în municipiul Constanţa
Care a fost legătura dintre cele două evenimente?
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanţa, accidentul rutier în care a fost implicat poliţistul din cadrul Serviciului Rutier a fost unul ușor.
Iată cum s-a produs: În jurul orei 10.10, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, la intersecția străzilor Baba Novac cu Frunzelor.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care efectuează cercetarea la fața locului și a fost direcționat și polițistul în cauză, care se deplasa cu motocicleta de serviciu, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, venind dinspre bulevardul Aurel Vlaicu.
La intersecția cu aleea de acces către cimitirul municipal, conducătorul auto care circula în fața autospecialei nu a acordat prioritate (deși avea obligația de a opri pe partea dreaptă) și a virat la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de colegul nostru.
Acesta a fost transportat la spital, fiind conștient, stabil, cu vătămări corporale ușoare.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta