În acestă seară, 24 februarie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe o stradă din stațiunea Saturn.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 28 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este polițist, care se afla în timpul liber.
În cauză, se vor efectua verificări prin structura abilitată.
”Inspectoratul de Poliție Județean Constanța se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu este în concordanță cu legea.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ