În cursul serii trecute, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au fost sesizați telefonic de către o femeie, din Constanța, cu privire la producerea unui scandal care ar fi avut loc la domiciliul său.
Astfel, polițiștii constănțeni, deplasați la fața locului, au identificat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, concubinul femeii în cauză. Din verificări, s-a constatat faptul că, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, acesta ar fi lovit-o pe femeia în cauză.
În urma cercetărilor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, bărbatul fiind evacuat din locuință.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta