Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Polițiștii constănțeni protestează din nou în fața IPJ Constanța

Published

on

protest politisti constanta

In zilele de 25, 26, 29 și 30 aprilie, în intervalul orar 14.00-19.00, polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța cu privire la modul cum a fost implementat conceptul de reorganizare.  Este vorba despre faptul că în acest concept nu au fost materializate nevoile reale ale județului Constanța și nu s-a ținut cont de realitățile din teren în ceea ce înseamnă Portul Constanța, distanța dintre localități și organizarea birourilor sau formațiunilor care au competență teritorială foarte mare.

Cel mai important aspect rămâne lipsa resursei umane, care reprezintă un număr redus de polițiști în teren, ce conduce la timpi de reacție crescuți și de aici sunt afectate nevoile cetățeanului, care se reflectă într-o imagine proastă a instituției.

“Ați văzut și rezultatul dezastruos al ultimelor încadrări din sursa externa de la aceasta unitate, unde nu avem nevoie de o poliție sigură, de o poliție profesionistă, care să asigure cetățenilor județului un climat de Ordine și Siguranță Publica eficientă. La solicitarea lucrătorilor din cadrul IPJ Constanța sindicatele SIDEPOL, EUROPOL și DIAMANTUL organizează protestul și asigură măsurile de ordine.,”, a precizat Daniel Avasilcai, reprezentat al Europol Constanța.

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions