Conecteaza-te cu noi

Actual

Polițiștii locali din Constanța au dat ieri amenzi de zeci de mii de lei! Vezi pentru ce

Published

on

În data de 12.09.2018, în intervalul orar 06.00- 24.00, polițiștii locali au acționat pentru descurajarea și prevenirea faptelor antisociale de pe raza competență și în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, asigurarea circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, modului în care se intervine în domeniul public etc.
În urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii locali au fost aplicate 214 amenzi contravenționale în valoare totală de 45.060 lei.


Redăm cu titlu de exemplu câteva din faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:
Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 24 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială etc.
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 89 sancțiuni contravenționale și 170 puncte de penalizare pentru opriri/staționări neregulamentare efectuate în municipiul Constanța de către conducătorii auto grabiți și care blochează de cele mai multe ori traficul rutier.
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 60 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil.
H.C.L nr. 189/2017 privind aprobarea regulamentului privind normele tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public/privat al municipiului Constanța-1 sanctiune pentru executarea unor interventii în domeniul public fără a respecta dispozitiile legale în vigoare.
H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 65 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul „ rezervării” unui loc de parcare.
H.C.L nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 4 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției și o măsură complementară de suspendare sau anulare, după caz, a avizului sau a autorizației de exercitare a unei activități întreprinse de către un operator economic.
H.C.L nr. 416/2017 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018- 1 sancțiune contravențională.
Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție – 2 sancțiuni contravenționale pentru executarea de lucrări fără a deține autorizație de construire.
În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal.
Activități similare se vor desfășura și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat public civilizat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions