Ieri, polițiștii rutieri din județul Tulcea au desfășurat o acțiune în urma căreia 45 de permise de conducere au fost reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Ieri, 7 mai a.c., în intervalul orar 15.00-19.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea, alături de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Babadag, au desfășurat o acțiune pe DN22-E87, respectiv DN22A, care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare de 132.240 lei. Totodată au fost reținute 45 de permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Astfel de acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere vor continua și în perioada următoare.