În vederea aplicării legalităţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, în perioada 26 aprilie – 01 mai 2019, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a derulat o serie de acţiuni inopinate de verificare la lăcașuri de cult, amenajări temporare pentru spectacole, cluburi, obiective de cazare şi alimentaţie publică cu afluenţă de persoane.
Astfel, s-au executat controale la 41 instituții și operatori economici, unde au fost constatate 154 deficiențe. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 154 sancţiuni contravenţionale (136 avertismente şi 18 amenzi), în cuantum de 121.500 lei, cea mai mare amendă aplicată fiind de 50.000 lei.
Deficienţele constatate nu s-au încadrat în prevederile H.G. nr. 915/2015 privind Stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu.
Principalele nereguli au constat în: nesolicitarea şi obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu, instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric, neîntreţinerea instalaţiilor de stingere a incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă.
De asemenea, s-au desfăşurat activități și acțiuni de informare a personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la operatori economici, acţiuni de diseminare a informaţiilor de natură preventivă cetăţenilor.
În perioada 25.04-02.05.2019, pentru reducerea timpului de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, în 4 puncte cheie de pe raza judeţului Constanţa, inspectoratul a luat măsura constituirii punctelor temporare de lucru. Acestea au fost: în stațiunea Vama Veche (cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD tip B2), nodul rutier ce leagă DN39 de autostrada A4 (o autospecială de stingere cu modul descarcerare și prim ajutor), la mijlocul stațiunii Mamaia (cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD tip B2) dar și la Valea Dacilor unde o autospecialp de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor a deservit Autostrada Soarelui.
Totodată, pe raza întregului județ, pompierii constănţeni au fost solicitaţi sa acţioneze la 37 intervenţii (11 incendii, 10 intervenții elicopter, 2 solicitări asistență persoane descarcerate și 13 alte intervenții după cum urmează: 3 deblocări de ușă, 2 asigurare măsuri PSI, 6 solicitări de asistență medicală la festivaluri de muzică și alte 3 intervenții)- și 343 cazuri medicale (37 de paramedici zilnic încadrați pe 11 ambulanțe tip B, o ambulanță tip c și 2 motociclete, fiind asistate în medie, 48 de persoane zilnic).
În medie, 130 de pompieri au intervenit zilnic pentru acordarea primului ajutorul medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții,
Până la deschiderea sezonului estival, inspectoratul a luat decizia păstrării, în fiecare weekend a trei puncte temporare de lucru:pentru stațiunea Mamaia cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD tip B, la KM 193- Autrostrada A2(Valea Dacilor) încadrat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor care asigură Autostrada A2, pe ambele sensuri, de la Km 159 la Km 212 dar și la nodul rutier DN39 cu autostrada A4 încadrat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor care asigură Autostrada A4 la ieșirea spre Agigea, un sens spre Portul Constanța și celălalt sens spre intersecția cu Autostrada A2.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta