Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Pompierii din Mangalia, în alertă

Published

on

explozie mangalia

În această seară, în jurul orei 18.00, a fost alertă în municipiul Mangalia. Pompierii au fost solicitați să intervină pe Șoseaua Constanței, nr.29, unde ar fi avut loc o explozie la o conductă de gaz, în urma unor lucrări la partea carosabilă.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD B.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanța, Răzvan Parconie, pompierii au stabilit că nu a fost vorba despre o explozie la o conductă de gaz, ci de un scurtcircuit la cablurile electrice.

Din fericire, nu a fost nimeni rănit.

Advertisement
usr

Știre în curs de actualizare.

Foto: Ionuț Rusu

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions