Invitat la emisiunea „Legile Puterii” de la Realitatea TV, Victor Ponta la lansat un atac la adresa lui Ludovic Orban, pe care l-a numit „combinagiu din anii ’90”.
„Ludovic Orban este un combinagiu de anii ’90, este o relicvă politică. Principalul sabotor al Ralucăi Turcanu la șefia Camerei Deputaților a fost Orban, de asemenea, principalul sabotor al lui Rareș Bogdan este tot Orban. Am scăpat de Dragnea, trebuie să scăpam și de Orban că sunt la fel. Orban este ca o Dacie 1100, ne poluează. Cât e Orban șeful PNL, nu va trece moțiunea de cenzură. Pro România nu stă de vorbă cu Orban. Un spectacol sinistru, nu o sa încep acum să plâng după Liviu Dragnea, dar nici nu a intrat bine pe ușa închisorii și deja îi împărțeau hainele. E ca în epoca Ceaușescu, toți erau cu ‘te iubim tovarășe’ și după două ore erau toți revoluționari”, susține Victor Ponta.