Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Porcii din Cernavodă și Tudor Vladimireascu vor fi omorâți preventiv

Published

on

Astăzi, 30.08.2018, începând cu ora 10.00, s-a desfășurat la sediul Instituției Prefectului – Județul Constanța ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanța (CLCB), convocată de prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, la propunerea directorului executiv la Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Diana Cristescu.

În urma confirmării prezenței focarelor de PPA în localitatea Capidava, comuna Topalu, localitatea Tudor Vladimirescu, oraș Băneasa și în Cernavodă, s-au prezentat de către DSVSA, Notele de fundamentare și Planurile de măsuri . În urma analizei acestora, DSVSA a propus aplicarea măsurii excepționale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din două localități (Capidava și Tudor Vladimirescu), iar în cea de-a treia, Cernavodă, doar pentru exploatația din extravilan in care este localizat focarul.

Totodată, DSVSA a supus aprobării prin vot deciziile de aplicare a măsurii excepționale de ucidere preventivă și Planurile de măsuri ce trebuie adoptate, care cuprind responsabilități concrete pentru toate instituțiile/forțele implicate. La ședință au fost invitați primarii localităților afectate. Efectivele de jandarmi și cele polițienești vor acorda sprijin pentru derularea în bune condiții a măsurilor dispuse, iar Comitetele locale de sprijin, conduse de primarii localităților afectate, vor participa la activitatea de ecarisare.

Prefectul județului, Dumitru Jeacă a convocat totodată și Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acțiunile specifice li a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populație, deținători de efective de porci.

Advertisement
usr

De astăzi, 30.08.2018, ora 14.00, DSVSA și celelalte instituții cu atribuții și responsabilități vor pune în aplicare deciziile adoptate în cadrul ședinței pentru localitățile Tudor Vladimirescu și Cernavodă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions