70 de familii din satul Sinoe, comuna Mihai Viteazu, care au fost afectate de inundații în luna septembrie, vor primi de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța câte 1.500 de lei. Anunțul a fost făcut de prefectul George Niculescu.
„Am intervenit astăzi pentru a mă asigura că locuitorii comunei Mihai Viteazu, afectați de inundațiile de la sfârșitul lunii septembrie, vor primi sumele necesare pentru a remedia problemele apărute în urma ploilor torențiale, în gospodării. Astfel, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța a alocat suma de 105.000 lei, bani care vor ajunge la 70 de familii afectate, în cel mai scurt timp posibil. Consider că a fost vorba de o neînțelegere între primarul din comună și AJPIS. Din fericire, am găsit înțelegere în ambele părți și am reușit să mediez situația, astfel încât, în cel mai scurt timp, fiecare familie să primească 1500 de lei, bani de care oamenii afectați au mare nevoie în perioada următoare“, a declarant prefectul George Niculescu.
Prefectul a precizat că la Sinoe au fost afectate aproape 80 de familii, dar doar 70 au depus cereri la AJPIS.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta