Prefectura Constanța a venit cu un comunicat de presă după ce USR a acuzat că primarul Chițac și PSD-PNL vor să pună în secțiile de votare urne comune, adică în loc de 5 (cinci) urne ce ar fi trebuit să existe în fiecare secție de votare, așa cum prevede Legea, la Constanța vor fi doar 3 (trei).
„În primul rând, nu se poate vorbi de o urnă comună, în sensul în care buletinele pentru toate categoriile de alegeri să fie introduse într-un singur spațiu. Urnele permit, prin compartimentare, respectarea prevederilor legale, fiind posibilă, atât introducerea separată a buletinelor de vot, pe fiecare tip de alegeri, cât și desigilarea și extragerea acestora, în vederea numărării, de asemenea, pe fiecare categorie de alegeri. Situația este similară cu cea în care există mai multe “cutii” distincte, dar amplasate una lângă cealaltă. Oricum, în baza Legii nr. 115/2015, personalul din secția de votare trebuie să citească cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, lista de candidați care a fost votată sau numele și prenumele candidatului, după caz, și să arate buletinul de vot celor prezenți. Ulterior, se selectează buletinele de vot, în funcție de categoria de alegeri și se așează, fiecare dintre ele, pe partide politice, alianțe electorale, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale sau candidați independenți, toate fiind, oricum, numărate și legate separat. Mai mult, rezultatul votului se consemnează în tabele separate, pentru fiecare categorie de alegeri, iar în cazul în care sunt prezenți și candidați, aceștia au dreptul să întocmească și ei un tabel. La sfârșit, toate datele se înscriu în procese-verbale, care au chei de verificare, ce țin cont, atât de numărul buletinelor de vot intrate în secție, pe fiecare categorie de alegeri, cât și pe cele utilizate, nule, anulate etc.“, informează Prefectura.
Sursa foto: PSD Constanța
Citește și:
Acuzații că se pregătește o fraudă electorală la Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta