Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Premierul are susținerea ministrului constănțean al Turismului: “A demonstrat că cetățenii vor să fie conduși de un lider care le înțelege problemele”

Published

on

După ce conducerea PSD a decis convocarea luni a ședinței de urgență a Comitetului Executiv Național, liderii politici din teriroriu și-au exprimat susținerea pentru premierul în funcție, Mihai Tudose. Președintele PSD Constanța, ministrul Traisnporturilor Felix Stroe a fost primul care a transmis un mesaj de susținere pentru premierul Mihai Tudose. De asemenea, ministrul constănțean al Turismului, Mircea Dobre a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care își arată susținerea pentru activitatea primului ministru Tudose și spune că acesta a demonstrat că este interesat de problemele cetățenilor și caută zilnic soluții pentru rezolvarea acestora.

Redăm integral textul mesajului postat pe Facebook de ministrul Mircea Dobre:

“Mă aștept ca în viitorul CExN să discutăm mai mult despre modalitățile prin care acest guvern să funcționeze și mai bine decât a funcționat până în prezent, despre ceea ce putem aduce în plus pentru România și pentru toți românii, indiferent dacă ne-au dat votul încrederii lor sau încă nu au făcut acest lucru, în speranța că la finalul mandatului nostru vom avea mai mulți susținători în rândul românilor și vom putea face mai mult pentru România.

Guvernul este unul politic, dar cred că premierul trebuie să fie în orice situație șeful guvernului – așa cum este perceput de alegători, prezentat de mass-media și acuzat, dacă este cazul, atunci când există eșecuri. Șeful Guvernului știe cu ce miniștri poate lucra și ce oameni nu corespund exigențelor lui de lider, la fel cum se întâmplă într-o companie care trebuie să producă pentru a exista pe piața liberă. Dacă privim România ca pe o companie, trebuie să înțelegem necesitatea de a avea acea organizare care să ne ajute să o conducem spre atingerea obiectivelor pe care ni le dorim cu toții.

Advertisement
usr

Am convingerea că avem responsabilitatea și maturitatea politică necesare pentru a face aceste lucruri și pentru a demonstra că prioritatea noastră este România și cetățenii acestei țări. Suntem încă la început de drum pentru a restabili încrederea românilor în clasa politică, iar premierul Mihai Tudose a demonstrat că cetățenii acestei țări vor să fie conduși de un lider care le înțelege problemele și caută rezolvarea corectă, fără a face jocuri politice și fără a lua decizii pripite.
Am putea să facem toți același lucru și să muncim pentru binele românilor și al României”.

Citește și:

Soarta premierului Tudose va fi decisă luni. Conducerea PSD a convocat ședința CExN

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions