Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Premierul Cîțu anunță deschiderea stațiunilor de pe Litoral de Paște. Care sunt condițiile

Published

on

Premierul Florin Cîțu a anunțat, într-o postare pe contul său de Facebbok, faptul că va propune în Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), al cărui președinte este, mai multe măsuri pentru vacanța de Paște.

Măsurile propuse permit deschiderea hotelurilor de pe litoralul românesc al Mării Negre, dar și prelungirea programului magazinelor în Vinerea Mare, precum și permiterea circulației până la ora 5.00 dimineața.

Propunerile vin după întâlnirile membrilor Executivului cu reprezentanții industriei horeca, cea mai afectată de restricțiile impuse pe perioada pandemiei.

Iată cele trei măsuri speciale de Paște:

Advertisement
usr

– pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;
– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște;
– stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions