În numai 9 luni de mandat la Palatul Victoria, Florin Cîțu a reușit performanța de a genera două crize în coaliția care îl susține, după confruntări cu USR-PLUS. Liderii USR-PLUS l-a numit ”hoț” și ”mincinos”, după ce premierul a încercat să treacă prin ședința de guvern Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Miniștrii USR-PLUS au plecat din ședință și au refuzat să mai revină, amenințând cu retragerea de la guvernare și depunerea unei moțiuni de cenzură.
Cîțu a decis să îl remanieze pe Stelian Ion, ministrul Justiției, pe care îl acuză că se opune reformelor.
”Acum câteva minute am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de Ministru de Justitie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. De exemplu: desființarea secției speciale care nici dupa opt luni de mandat nu a fost desființată. A bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu eşti de acord să dezvolţi comunităţile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie şantajat. Am informat liderii coaliţiei de această demitere. Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să şantajeze. Aici nu vorbim despre primari, vorbim despre comunităţi şi despre interesul cetăţenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii de coaliţie de la USR PLUS nu au foarte mulţi primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit.”, a precizat Florin Cîțu, miercuri seara, după ce a decis să amâne pentru joi ședința de guvern”, a spus premierul Cîțu citat de stiripesurse.ro.
sursa foto: adevarul.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta