Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri seara, într-o emisiune tv, că nu mai poate lucra cu ministrul Carmen Dan, pentru că aceasta l-a mințit în legătură cu dorința celui propus pentru șefia Poliției Române de a prelua funcția. Tudose a confirmat informația publicată în exclusivitate de stiripesurse.ro, cu privire la discuția în care Carmen Dan a afirmat că este dispusă să-și dea demisia, iar premierul a răspuns că este dispus să o accepte. Potrivit lui Tudose, Carmen Dan își va da demisia doar dacă „va fi lăsată”, fără să precizeze de către cine.
“Dacă eram ministru de Interne, îi dădeam pe toți afară din Minister. Măsuri de genul acesta de tăiat cu barda instantaneu au mai fost. A fost cazul Perla, când a fost demis șeful Poliției Capitalei. A fost cazul studentei japoneze. Sub imperiul momentului, te revolți. Când afli că făptuitorul e polițist, revolta ajunge la paroxism. Am solicitat de luni dimineață raportul oficial, care mi-a fost dat azi de dimineață. Lucrurile sunt complicate. I-am solicitat domnului Despescu ca în maxim o săptămână să vină cu două rapoarte: să prezinte vinovații, începând cu colegii care nu l-au recunoscut pe făptuitor și până la șefii ierarhici. Ăștia trebuiau primii dați afară. Nu am zis că refuz demiterea șefului Poliției, dar hai întâi să vedem cu ce vine. Nu poți să-l acuzi pe șeful poliției că la secția nu știu care un agent are nu știu ce dosar care a fost ținut sub preș de colegii lui. I-am cerut ca cei care au știut să se ducă pe la niște procurori. Demiterea șefului de la Omoruri mi se pare potrivită. Omul nu are AN-uri. De ce nu a plecat consilierul ministrului, care a fost șapte ani coleg de tură cu făptuitorul? Am aflat că propunerea de înlocuire a șefului poliției nu dorește funcția, că o refuză. Nu puteam să las poliția fără șef în acest moment. Am să vă dezvălui supărarea mea față de doamna ministru. Am întrebat-o dacă omul acela dorește funcția. A zis că își dorește. L-am sunat pe om. A fost un om din media care a asistat la discuții, domnul Bogdan Chirieac. R[spunsul lui a fost exact așa: Domnul prim-ministru, permiteți să raportez, în cursul dimineții m-am prezentat la doamna ministru cu un raport că nu-mi doresc această funcție. Nu mai am ce să lucrez cu un asemenea ministru de Interne care mă minte în halul acesta. A spus că e dispusă să demisioneze, eu i-am spus că o accept. Dacă va fi lăsată, își va da demisia”, a declarat premierul Tudose pentru sursa citată.
sursa foto: republica.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta