Premierul Orban a declarat că Executivul a cărei activitate o coordonează își va asuma răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi.
“PNL susține alegerea primarilor cu 50% plus unul din voturile cetățenilor Acum doi ani am inițiat un proiect de lege pentru a transpune voința oamenilor de îmbunătățire a modului de alegere a primarilor prin impunerea obligației ca primarul să fie ales cu 50% plus unul. Proiectul a fost ”parcat” neregulamentar în Parlament la o defunctă Comisie de cod electoral pentru a împiedica adoptarea de către plenul Camerei. Ca atare, știmați colegi, am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege de alegere a primarilor în două tururi”, explică premierul.
Anunțul a fost făcut de premier în urmă cu câteva momente, la Palatul Victoria, în debutul ședinței Executivului. Este primul pas spre declanșarea anticipatelor. PSD va depune moțiune de cenzură în trei zile de la angajarea răspunderii Guvernului în Parlament. Și UDMR a spus că va vota o moțiune de cenzură dacă se schimbă legislația electorală cu câteva luni înaintea alegerilor. PNL mizează pe urmatorii pași pentru anticipate:
- Va trece moțiunea de cenzură
- Guvernul Orban va fi demis și rămâne interimar, cu puteri reduse, până la instalarea viitorului Executiv
- Pică în Parlament două propuneri de premier
- Președintele Klaus Iohannis dizolvă Parlamentul
- Se organizează alegeri parlamentare anticipate
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta