Începând de ieri, de la ora 14.00, agențiile Loteriei Române se redeschid gradual, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie.
Odată cu redeschiderea agențiilor se reia și plata câștigurilor, care a fost suspendată în data de 25 martie a.c..
Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agențiilor cu o serie de măsuri de prevenție necesare pentru protejarea sănătății jucătorilor și a angajaților și va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorități.
În agențiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menținere a distanței de siguranță, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziția jucătorilor și dezinfectant pentru suprafețele de joc. Angajații vor purta măști de protecție facială și vor avea, de asemenea, la dispoziție mănuși de unică folosință și vizete transparente de protecție. Dezinfectarea agențiilor și a suprafețelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afișat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli și recomandări privind accesul și comportamentul în agențiile Loteriei Române.
Duminică, 21 iunie, vor avea loc primele trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de după redeschiderea agențiilor Loteriei Române. Reamintim faptul că ultimele trageri loto au avut loc în data de 19 martie, toate premiile care nu au fost câștigate la aceste trageri fiind reportate pentru tragerile care vor avea loc duminica aceasta.
La Loto 6/49, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 2,5 milioane lei (peste 520.000 de euro), iar la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 2,13 milioane lei (peste 440.000 de euro).
La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 7 milioane lei (peste 1,46 milioane de euro), iar la Noroc Plus, la aceeași categorie, este în joc un report de peste 278.000 de lei (peste 57.600 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I se inregistreaza un report in valoare de peste 886.400 de lei (peste 183.300 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 114.000 lei (peste 23.600 de euro). La categoria I a jocului Super Noroc se înregistrează un report în valoare de peste 48.300 de lei.
Foto: Ziarul Financiar
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta